Îmi plac lucrurile să fie simple și clare. Les Perles înseamnă „perle” în franceză. Ador această limbă. Decizia a fost luată exact în momentul creării paginii de Instagram, fără să meditez prea mult asupra acestui subiect.
Prin ce sunt deosebite de alte bijuterii?! Les Perles oferă diversitate mare de forme, culori, mărimi, preț și calitate. Nu cred că cineva mai are contact direct cu crescătoarele de perle din China. Îmi place că: „luxul de a purta perlele” l-am făcut accesibil pentru mai mulți oameni.
Realizarea unei bijuterii îți ia de la 10 minute, până la jumătate de an. Într-adevăr sunt câteva modele la care am lucrat 6-7 luni cu multe încercări și eșuări, ca într-un final să lansăm un produs pe măsură.
Mă inspiră oamenii și picturile. Îmi place să dau formă, când din haos se naște o structură, o viziune… un colier.
Les Perles sunt fără limită de vârtă sau gen. Avem clienți și bărbați, care poartă perle și le stilizează foarte hot. Dar totuși, dacă vorbim despre femei, observ că de când am început sa lucrez cu ele, am devenit mult mai feminină, cel puțin aceasta aud aproape zilnic de la oamenii care mă înconjoară. Perla împrospătează foarte tare fața, e un fel de corector, care ilumineaza tenul, arăți mai fresh și expresiv. Plus, este bijuteria pentru cei lenoși. Când nu știi ce accesoriu să alegi, optează pentru un colier din perle sau cercei cu filet, și nu o să regreți.
Ce îmi place cel mai mult la perle este faptul ca bijuteria aceasta va fi actuală și peste 20 de ani, nu își va pierde din calitate și valoare. Și încă ceva extrem de important, perla este naturală, este vie, este crescută de scoica, te armonizează cu natura și mediul înconjurator.